Trec lunile mamă și tare mi-e dor
De zâmbetul tău adumbrit și sfios
Când mă simțeam al luminii fior
Prin tine eram cu mult mai frumos

Eu nu știu din stele pe cine trimiți
Dar vreau mângâierea din zâna grădinii
Când se-aplecau spre mine mălinii
Ca niste dulci și apoși eremiți.

Aș vrea sărutarea femeii cea ruptă
Din coasta mea – tandru și tainic cuvânt
Un cer care vine spre vechiul pământ
Și care mă-ndeamnă spre veșnica luptă.

Trec lunile, mamă, și verzi anotimpuri
Mai roagă-l pe Domnul să-mi dea bucurie
Femeia din mine învaț-o să fie
Mai dalbă ca zborul din mitice timpuri.

Să-mi fie de bine, să-mi fie de dor
Să vină spre mine candoarea iubirii
Sclipească sprânceana pe lacrima firii
Să vină din noapte al stelei fior.