Se ridicau cruci de rugăciuni
Între mine, păcătosul...
Te purtam în destinul meu
Nescris, ca pe o piatră funerară,
Pe care o comandasem din copilărie.
Mi-era tăcere și-ți auzeam plînsul.
Hohoteai. Apoi rîdeai.
Atunci am știut că, acela care
Te păzeam în somn eram eu
Portarul beat de păcate
Lătrat de cîinii care
Îmi juraseră credință
Pînă cînd voi ajunge la tine.
Într-un cimitir înveselit indecent
De lumînarile mereu grăbite să ardă
Într-un timp, pe care nu-l mai știam
Se năștea o pasăre mută
Ce mima deșănțat liniștea.