măcelarii de ființe bipede cresc peste tot
uneori și nu foarte rar răsar
chiar din asfalt
firesc
si absolut gregar
sunt mulți și lumea le umplu buzunarele și brațele cu bunăstare
oamenii betegi sărmanii se închină la ei ca la mândra minune
ziua poartă chipuri comune
de semeni
și noaptea se întind peste tăcerile de genune
prin vene le curge sângele făptuitorului pustiu
bolovănos
și-n conștiintă
râuri de tăciune
unul care trăiește în orașul meu
s-a schimbat într-un an-jumate
încât e-aproape de nerecunoscut
s-a îmbuibat
cioplește-n răni de sânge și trece prin saloane mut
se-nfruptă din carne
își scutură de pe mustață firmituri de dispreț
se urcă pe movile de bancnote de unde te privește
mercantil sau precupeț
în fața lui n-ai dreptul a clipi
ești dintre cei de jos
pe care-i poate cum s-ar spune
căsăpi
și nu se desparte nici în cel mai adânc somn de cuțit
visează ținte-n câteva organe
perfecte pentru nimerit
mai nou
de când i s-au dat unelte de despicat cu laser
le testează la voia-ntâmplării pe primii suferinzi
un fel de sistem de hăcuire
cu oglinzi
câteodată
coboară cineva de sus și-l iartă
de-aceea am rămas in verticală soartă
fara sa intru-n vesnicia
de la poartă
noroc! spun un fel de ființe binecuvântate
care îmi umplu paharul cu viață de la jumătate
și de la distanță
cu noblețe
păcat! vine și-și râde-n barbă ăla care între timp
s-a lepădat
păcat că n-ai crăpat
ăsta îmi cioplise deja copârșeu
pentru mine cu suflet cu tot și cu eu
ăsta îmi zdrelise cordul umplut cu sentimente lansate unidirecțional
frontal
lovind bine de tot
cu parul

târziu desigur
însă
s-a aflat
ăsta-mi vărsa de la jumate-n jos paharul
și era frate de cruce cu măcelarul