agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 14759 .



ÃŽmpotriva cuvintelor
poetry [ ]
din volumul "Laus Ptolemaei" (1968)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Nichita_Stanescu ]

2005-12-22  | [This text should be read in romana]    |  Submited by tania cozianu





I

Ah, cuvintele, tristele,
ele curg în ele însele,
deși sensul lor este static.

Ce tragedie cuvântul "iubito"!
După litera "I" urmează litera "U",
după litera "B", litera "I",
apoi "T", apoi "O"...

Și asta-i ca și cum ar trece un timp
între "I" și "O",
deși "Iubito" nu are timp,
ci este tot și dintr-o dată.
Sau nu: a fost... Sau nu: va fi
sau este pur și simplu.

II

Prima literă a oricărui cuvânt
se află-n trecut, -
ultima literă - de asemeni,
Numai trupul cuvântului
e în prezent.

"Iubito, iubito, iubito..."
Uită-te la mâna mea
pe care o țin împodobită cu un pahar.
Acum e sus,
acum lângă chipul meu,
acum, pe masă, paharul gol.

"I", - a fost sus, "U", - lângă chipul meu
"B", - se află acum pe masă, gol.
Va urma din nou "I",
lângă chip îl voi ține pe "T", și
iarăși "O" va sta pe masă, singur și gol...

Iubito, tu,
viața mea despre care
nu pot striga
decât lucruri ale trecutului, -
viața împodobită cu sunete
care-ndată ce sunt
au și fost...

III

Cuvintele - tristele
jumătate Timp - jumătate lucruri,
atât de multe încât
nelămuresc timpul,
atât de timp
încât adumbresc lucrurile.

Cuvintele
pești abisali,
numai sub stratul de lucruri există.

Cum le scoți în afară
în timp,
explodează.

Jalnică, tristă explozie -
încât îmi vine să strig:
"iubito", "iubito"
rămâi înainte-mi, iubito;
lasă-mi cuvintele să se izbească de tine
ca să se întoarcă la mine.

Tu ești cerul gurii mele
și dacă
ai să râzi
și-ai să-mi spui că ai chip
și făptură cu brațe,
am să-ți spun: nu-i nimic,
eu nu am nici făptură, nici chip...

IV

Cuvintele - tristele,
numai dacă se lovesc de ceva,
numai dacă le apasă ceva
există.

Cuvintele
nu au loc decât în centrul lucrurilor,
numai înconjurate de lucruri.

Numele lucrurilor
nu e niciodată afară.

Și totuși,
cuvintele, tristele,
înconjoară câteodată timpul
ca o țeavă, apa care curge prin ea.

...ca și cum ar fi lucruri,...
oho, ca și cum ar fi lucruri...

V

Iubito, mai bine
ți-aș așeza o ramură în brațe.
(Numai timpul are timp
și nicicând
nu-și întrerupe creșterea nefinită...)

Cuvintele, lașele,
ele singure se ucid pe ele,
numai ele se pot nega
pe ele însele,
numai ele, neliniștitele,
se neagă tot timpul unele pe altele,
se ucid
numai între ele, pentru dreptul
întâiului născut,
tot timpul și tot lucrul,
unele pe altele.

Niciodată un copac
n-a ucis un copac, -
Niciodată o piatră
n-a depus împotriva pietrei
mărturie.

Numai numele copacului ucide
numele copacului
numai numele pietrei
ucide, depunând mărturie
despre numele pietrei...

Iubito, iubito
pururi fără de nume, iubito.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!