"La peinture hollandaise dans les musees de l'Union Sovietique",titlul unui album de arta cumparat acum cateva zile de la un anticar.Dar de ce, de ce am ales sa astern randuri despre acest album?De ce?,pentu ca l-au ales alții înaintea mea.E o alegere facută care nu mai poate fi schimbată.Prima pagina a acestui album adăpostește si imortalizează cuvinte scrise de mâna și de inimă, pe care, fara sa vreau, le-am învățat:
"Pour la femme qui est mon coeur,
Pour ma femme avec une nome de fleur,
Pour ma petite Camelia,
Un jolie reve(ille) de printemps!
Manis
8 mars 1990"
Și acum intr-adevar îmi dau seama ca pe langa povestea ce o poartă, o carte își poartă propria poveste.
Dar spuneți-mi, vă rog, a avut loc acea revedere?Și ce s-a întâmplat cu Manis?,și ce a devenit Camelia?
Dar cine erau aceștia doi?Doi oameni care credeau într-o dragoste? O dragoste ce cu timpul s-a estompat și poate ca s-a șters.dar de unde sa știu?Eu doar presupun...
Dar timpul poate fi dat înapoi...
Pe atunci Camelia era studentă iar Manis un simplu vizitator in acea Românie.Ea era frumoasa,dar fără a avea o fumusețe răpitoare.Avea ochi căprui și păr șaten.Era slabuță și emana un fel de vioiciune.Nu era foarte inteligentă și totuși avea o scânteie.Ar fi putut să atinga o libertate spirituala , dar se gândea mai mult la o libertate materială.Credea că iubește arta, credea că poate iubi prin artă.Și iată că Manis, un frumos boem, a încercat să-i descopere arta, sau cel puțin așa credea el.Poate ea a descoperit ca arta e iluzie și puțin cam prea insistentă.
Dar iată că s-au certat, sau nici măcar acest privilegiu nu l-au mai acordat dragostei lor,de a se certa.Au încetat să se mai vadă.
Camelia a vrut un nou început al vieții.Și a vrut să uite...Doar ca pentru asta avea nevoie de un fond material,
și a vândut tot ce amintea de Manis.
Acum e casatorită.Are o casa frumoasă,doi copii și un soț.Se apropie vârsta de 40 iar urmele de frumusețe se șterg.I s-a șters și iubirea, aproape și amintiorea acelui Manis.Crede ca e fericită.Crede că e fericfită și caută fericirea in casa cea mare.Crede că o simte, dar defapt e o mască a sufletului gol...
Manis e in țara lui, același boem și același visător.El nu vrea să uite,dar nu mai iubește.E fericit.Privește totul ca pe o experiență.Se simte mulțumit și e mulțumit.Poate e mai bine așa...