pentru mine drumul se termină întotdeauna acolo unde el începe de fapt
să devină o prelungă lumină în pal oranj
când preiau invariabil de la un bâtrân eschimos cu suflet de copil toată oboseala de după sărbători
iar râsetele de crăciun în formă cubică se sparg cu zgomot în capul meu
ho ho ho o dată ho ho ho de două ori ho ho ho de trei ori adjudecat
aud obsesiv în urechi în creieri în sângele-mi botezat cu horincă vin și coca-cola

mă petrec indiferent până la jumătatea de jos a piramidei lui maslow
cu același automatism naiv ca al unui câine de fiziolog rus
și las să treacă peste mine impresii despre cum arătam în urmă cu x ani când aveam două inimi în formă de iguană
iar dacă în ecuația sufletului x era o necunoscută frumoasă
atunci puteam s-o definesc simplu prin regula de trei simple
ca fiind una dintre acele căderi perpendiculare și spectaculoase
cu care-mi pă(că)leam moartea până la venirea instantanee a luminii
în oranjul puternic vasodilatator