Lumea întreagă s-a pregătit
Să cadă în ultima dizgrație,
Iar tu îți iei zilnica rație
De sforăit.

Se moare, se ucide cu spor,
Trăiesc popoare pe apucate
Cad capii pe capete,
Tu sforăi de zor.

A fi sau a nu fi
Întinat, omorât, umilit.
La tine problema a devenit
A sforăi.

Nici nu ești fericit,
Nici nu te doare cotul,
Căci tu trăiești totul
Prin sforăit.

Te răsucești mormăind,
Te visezi împărat peste o țară
Pe care o conduci cu fanfară,
Sforăind.

Ce-ți pasă ție că Terra o rană-i,
Că omul e stins, un tăciune?
Nu-ți pasă de nimic azi pe lume
Căci sforăi.

I-au mai rămas speranței
Doar niște bandaje uzate:
Se vor rupe și vor cădea toate,
Iar tu sforăi-vei.

Și-atunci când tot va trebui
Să te trezești pentru-a muri,
Ea, moartea, te va ocoli
Fiindcă vei sforăi.

Și singur în lume rămânând,
Unicul succesor al erei slute,
Vei fi emblema lumii mute
Sforăind.




Julia Kretsch
25 noiembrie 1996
Poiana Câmpina