de frica graalului ...

îi șade bine sufletului și trupului meu cu acest
origami purtat din ochi măduvă sânge spermă
umbra picăturilor de apă cheamă neputința
zeităților de piatră din alte milenii cu ochii și mâinile legate
umbra seboreică a alter ego – ului arunca asupra mea
cu crini negrii și perle de fum – știam că nu există
hotar/hotărâre între om și zei zei și lume lume și om
știam dar nu mă putusem feri de întunericul luminii nici de
lumina întunericului căci îmi uitasem meditațiile filozofice
într-un vas chinezesc din dinastia T’ ang
grilajul de aer forjat al norilor de deasupra se deschise cu zgomot
cerul rămâne înapoi eu zbor în diagonală prin deschizătura
albastru – monotonă a introvertirii unui copil ce desenează spații goale
și celule denucleizate îmi criogenizez dogmatica minții pentru a nu avea
surprize la intrarea ce se profila dincolo de grilajul de aer forjat
în ultima clipă înainte de ejaculare îmi amintesc că trebuia să-i
mulțumesc frumos alter ego – ului meu ce-mi subvenționase această
excursie dematerializantă nu regăsisem în spectrul luminii
culoarea crinilor pe care-i primisem vrusesem să întreb „ de ce?” dar
„ eu” zisese „ este!” trebuie să uit de celebra formulă carteziană
pentru că nu pot ejacula mă apropii cel ce nu vede ce vede e mai orb
decât cel ce vede ce nu vede vine îmi vine ...

mă trezesc strivind între gene mecanismul ruginit al timpului
din „ cafe concert” – marcel iancu.
karma unei înțelegeri de-o clipă.