te privesc și pot zice inimă
ploaia privirii tale îmi reazămă luna
din care visez atingerea ta
trăznet de lumi împreunându-se

printre muguri și dor
mi-am pierdut rimele pentru tine,
pentru clipa când zbuciumul
ce scrie cerul lumina
să scuture zalele și toate cețurile
revărsare de nunți pe izvoare

mă las în genunchi să sorb
din gustul țărânei ce-o calci
cu pași înnodați
magistral printre lotuși
apoi, uimire arzând
mă doare uitarea dintâi
foc invins de tăcere

orb de atingerea gândului tău
ca un lotus mirat si repede
prins peste cale si nud
ma prefac urmă pe coala dimineții
ce-o faci mereu si mereu mai aprinsă
cu zbor dintre soare si lună

uimire că sunt...
ca un dans de făclii în furtuna
ce-o lepezi spre mine

paradis încuiat într-o rană