băuse
nu mai voia să scrie despre puritatea
femeilor din evul mediu nu mai putea
crea sisteme de ecuații pentru studenții de la AS
și nu se mai sprijinea de ușa de la dormitor
nu se mai arunca senzual pe canapeaua de
piele galbenă
n-o mai pictam în ulei...
nu-i mai loveam chipul măsliniu cu
priviri rotunde exacte
băusem
mă plictisea acest totul e bine
acest totul e la fel de bine
și-am sugrumat fericirea cu sârmă ghimpată
i-am răstignit ochii-ntr-o metaforă
ca într-un ritual păgân

îngenuncheată de durere mi-a aruncat
un braț de cuvinte ca și cum ar fi
zvârlit un set de farfurii chinezești
băusem
și am mai lovit o data fericirea
am înecat-o-n agheasmă

am adunat apoi cuvintele
fecioare cu sâni plini de lapte
gata să țâșnească
le-am băgat în buzunar ca pe semințe
de dovleac și le-am simțit împreunându-se
ca pietrele ca zgomotul pietrelor din
pământ din râuri din lună...
băusem
mi-era silă de totu-i ok
de totu-i cum trebuie să fie
mi se zbăteau prunci de cuvinte în palmă
în piele în nări în păr în pruni castani
apă
și le zgâriam ombilicul cu unghiile cu aripile
cu eu
și aveam sânge în palme în păr în mesteceni
în aer

mă plictisisem de așa trebuie să fie
și uram fericirea pentru ca se lăsa iubită
de mine