te știu așa de-n adînc
încît ți-aș recunoaște palmele de-ndată
doar sărutînd amprenta suplă și zvîntată
în afara noastră e numai carnea pădurii
feroce rîsul bestiei ne-a ținut odată loc de cuvînt
pînă cînd atroce ca verdele zarzavatului crud
mă voi urni să rîd în ouri rotunjind conturul gurii
și cîtă nepăsare o cîtă nepăsare vom scrijeli atunci sub semnul de mirare