- de la primărie-n sus
toate lămpile s-au stins
numai la gagica mea
arde lampa ca și-o stea -
(cântic de mahala)









Lampă cu flacără mică,
doar de tine mi-a fost frică
noaptea pe șoseaua-ntinsă,
că nu te-oi vedea aprinsă,
cum stăteai ca o lalea,
ca o lacrimă și-o stea
în geam la gagica mea!

Și călcam cu pasul mare
fără grijă, pe cărare
și veneam cu pasul iute
printre gardurile mute,
când ardeai prin depărtare
lampă vie, lampă-floare!

Doar tu străluceai pe lume
și prin bezna de cărbune
de păzeai dragostea noastră
lampă cu flacăre-albastră!

Vesteai limpede și dreaptă
că ibovnica m-așteaptă
ca o șoaptă care vine
de la ea până la mine.

Și de cum intram în casă
îți lăsai geana sfioasă
prin perdeaua de mireasmă;
ca să nu te uiți la noi
să nu-i vezi, când o despoi,
coapsa dulce, sânii goi;

dar gura ei dogorea
ca și ție flacărea,
și-i era sânul încins
ca și globul tău aprins.

Pielea ei, de crin și lapte,
i-o-nvălea părul cu noapte
și tu străluceai senină
lampă, martor de lumină!

Ceasu-i trist și luna plină
și fereastra ei streină
parcă-i de casă pustie:
nu mă cheamă, nu mă-mbie.
Numai ochiul meu te vede,
lampă cu flacără verde!

Că de când te-ai stins din geam
bucurie nu mai am;
nu mai luminezi târziu,
târgul mort, drumul pustiu!

Doar prin noaptea cea înaltă
când mai trec, inima-mi saltă:
inima-n care mai arde
lampa mică, de departe.