Am scris undeva o scrisoare pe sticla,
iar sticla prea plină de litere moarte,
prea-ncinsă de ochi și prea arsă de soare,
s-a spart nefiresc de vise si șoapte.

Am scris mai apoi o scrisoare pe astre
si astrele-au început să se teamă
ca umbra ce cade pustie prin parcuri,
să-și poarte condeiul pe margini de harpe,
și dulce, duioasa, crâmpei de cuvânt,
să calce pe jerbele de pe mormânt
și-apoi să se rupă în randuri albastre.

Am scris iar scrisoare pe ochi și pe geana,
mi-i versul în codri și-n munți o cătană
ce-aleargă nebună peste noapte de ceară,
și arde, se stinge, se-neacă în seară,
în urmă de penel alergând pe sprânceană.

Am scris undeva pe-o frecvență pasivă
scrisoare-ncepută-n sfârșit de clepsidră,
departe de cer si departe de ceas
e rândul rebel și desculț pe obraz.

Am scris undeva,pe mâini, o scrisoare,
m-a durut și-am iertat, deși încă doare,
am scris că-i prea departe ultima scrisoare,
și-am semnat pe-un petec prea liniștit de mare.
Departe de toate-i această scrisoare . . .


Și-am început un alt rând dintr-o altă scrisoare:
mai credem și cerem în gânduri fugare
o revoltă umană pe-o petală de floare . . .

Am scris undeva, spre “cândva“, o scrisoare .