aflat fără rost asupra
orbitei, blestem și imperii surpate.
deschid ferestrele urletului, dacă acum
tăiat de axe amurgul
în românia liliputană, dumnezeu
cu cârja blândeții, pulsul a teroare,
a grabă istovitoare. în loc
de inimă și în loc de sânge clisa
șerpuind această remușcare de mere
evice. se repetă teologia moartă,
devin regret, iau trup bolnav. așa
mă dezvălui dimineții și, irațională
paneteră fără vertebre, poezia
doare veșnic cu întoarceri. Întunecări
târzii, viața e doar o tăcere prelungă
până când îngerul te aruncă-n adâncimi
și diferența aceasta dintre timpuri,
nisipul se scurge măsurând uri,
măsurând seciunde, ore și unde.