tăcerilor le lipsește singurătatea ecoului de cursă lungă

câtă nemișcare ofrandă zeului acesta orb
și șchiop și câtă
aspră nepăsare îi calcă pe urme
despicată de inocența măștii unei vieți
iremediabil pierdute


mă înfășori în obsesii
repetat
cu gesturi dedicate aiurea unor pretenții circular imposibile
palmele îți transpiră sânge alb imaginar
ireversibil


închid ochii desculți către cer
între noi arde din rădăcini umbra marii iubiri
niciodată îndeajuns
niciodată întreagă