E timpul să strigăm, să ne încălzim puțin
Pe lîngă aisberguri, ghețari, troiene și nămeți
Să facem aure din lustre și din plăcere – chin,
Să devenim ciocane, cuțite și găleți.

Să ne strîngem domnilor, aici, în astă casă
Să-mpărțim în felii soarta pentru toți,
Să călcăm pe urmele din suflet și din oase
Lăsate cu rușine (de) copite de cai morți.

E timpul să privim la ceas, în urma noastră
Să alergăm cu brațele deschise înapoi,
Să privim o altă lume prin fereastră
Să-nflorim din rană ca viața de apoi.

Să ne iubim deci, fraților, cu vrajbă și cu ură
Să ne strivim cu dragoste dorințele-mplinite.
Să ieșim din țărnă, din dulcele morminte
Și viața să ne curgă pic cu pic în gură.