Ca-nălțându-se din țarm
ochiul se lipea de toate
lucrurile prinse-n grabă:
de odihnă,
de lumină,
de cuvant.
Ochiul mare peste poate,
dându-le puteri să nască,
să se-mbie la păcate
cu alură omenească.
Ochiul frânt dintr-o culoare
într-o altă cetățuie,
dând aromei dezmințire
către cetină să suie.
Ochiul verde
prins de-o toartă
în ulcior să se preschimbe,
să culeagă-n a lui matcă
un ocean cu tot cu nimfe,
cu corali albi la intrare,
și cu stele submarine
ca-ntr-o orgie de care
n-auziră până azi
tresăririle saline.
Ochiul cel mai crud din toate,
proaspat ca o rândunică
la-nceput de mai
zburând,
ochiul verde pus pe joaca
dedublându-se in noi.