Iubitei mele Maria Ioana

Pârguite-mi par și mintea îmi aplec spre-a le culege,
Roșii ale tale gânduri
Ce purced din al tău trup prigonit de aspra lege.
Și urât de crudul zeu al realității crunte,
Mă aplec cu ars pe buze,
De acuma fără chinuri,
Larg zâmbind ca dus din lume,
Tâmp zâmbind și plin de scuze,
Să te iau adânc în mine.
Și intrându-te prin simțuri,
Te învârt în cerul gurii,
Te preling printre plămâni,
Ca să uit de gustul urii,
De fărâma din picturi,
Arătând pe omul spân,
Jalnic cu-ale sale furii,
Și cu sacul de minciuni.

Mă încântă prins de streche greierul
Din lumi străine,
Cu o harfă refuzată de accentul său hilar
Iar acordurile, mâine
Auzise-vor amar.
Tot ce-ating atins se pare
De un munte stând pe-o pană,
De o pană stând pe-o foaie,
Portativă și pe semne,
Fără game, fără greieri,
Doar cu mine-ntr-o ureche.
............
Și ce s-a-ntristat afară,
Și-n lăuntru-mi simt pustiu,
Mintea-mi plec spre a culege,
Fumuri ale tale gânduri,
Melancolice-n târziu.

Pan
28.03.2002