Ultimii arheologi au mai găsit
două căni de lut,
prinse toartă în toartă –
erau înclinate față-n față,
ca și cum una pe alta
se iartă.

Gurile lor erau arse
de buzele ce le-au atins.
Din ele au curs
lapte și miere,
din ele cândva a nins
cu șoapte.

Cele două căni
au fost îngropate de vii –
mai au și acum răni
și cioburi lângă ele,
ca niște copii.

Ultimii arheologi continuă să sape –
dar cănile din nou vor să le-ngroape
pân’ la sfârșitul lumii,
aproape – departe.