(unei copile)


pământul ardea când mă întorceam
dinspre soare răsare, acasă...
mă prinseseră norii din urmă
și palmele-mi plângeau încordate
printre fire de roșu, tunând cu furie...

dăruisem un filament de lumină
în schimbul unui tăciune aprins
tăciune și apă - pământul îl aveam
la picioare omul și cerul deasupră -
pergamentele fuseseră însă scrise...

pământul ardea când mă întorceam
dinspre soare răsare, acasă...
un cânt de vioară mă chema cu dor
iar pașii mi-erau aripi în zbor

dăruisem un filament de lumină
în schimbul unui tăciune aprins -
cu aripi de tine să zbor printre
norii ce plâng moartea copilului cer

*

rămâi în lumină, mângâie soare
lacrimă stea, aromă petală...
aripi de foc într-o groapa cu zmoală
lumina sa... printre noi...

pământul ardea iar noi printre nouri
eram doar o stea într-o mare de smoală
cu aripi de tine, cu aripi de mine
amândoi, la poalele copilului cer!