Aceste rânduri ți le voi scrie-n mare grabă,
Nu pentru că e iarnă sau știu eu, aș avea prin oraș ceva treabă,
Mi-e seară acum și simt sufletul ridicându-se ușor spre Lună,
Aș vrea să rămânem mereu, eu aici, tu acolo… , să fim împreună…

Cât de frumoși sunt norii ce plutesc în vise, spre răsărit…
Pleoapa ta albă încă miroase a ploaie de vară peste fânul proaspăt cosit,
Mi-aduci doruri de zile, de nopți, doruri fecioare,
Mi-e iarăși sufletul colind rătăcit între petele negre din soare…

Hai să așezăm o cărare între amintiri și ceea ce va fi
Ca să ne fie dor de ieri și de mâine, ca să ne fie dor de fiecare zi,
Să ne strângem în brațe ca niște copii adormiți în livadă
Peste care noaptea a așternut povești pe care nimeni nu va fi să le creadă!

…dar, ce fac eu aici?!... Pleacă iubire, despletită copilă!
Să mergem viață, acoperiș în care abia de mai zărești tremurând câte-un colț de șindrilă,
Haide să mergem în locul spre care-am pornit!
Poate-ți mai povestesc pe drum despre ea, despre ce-a fost un altfel de iubit…