împărțim aburiți covrigei de zăpadă
sau moliile cad din felinarele lactee
toți oamenii îmbulgăriți îți seamănă
femeie
au părul despletit
ninsori de primăvară

îți tremură un mânz în trup
copite albe – clape de pian sălbatic –
și dumnezeu
puțin apatic
în zațul răsturnat al nopții îi ghicește
viitorul

de-a dreptul prin pădure vânătorul
cu pasul greu
cu foamea-sparge-pietre
căminele-s departe nu se vede
nici un fuior de fum dospit cu lemne

râuri de smoală!
deltă de smoală!
își scoate dinții ca o hiară
din răni: cu unghiile lungi

deodată de mirat se-apleacă
acești copii împart covrigi?!
cu pumnii goi spre cer crăpați
doi pumni înstânjeniți înalți
- sămânța veșnicei ferigi
în ei a încălzit-o visătorul?!

o lamă grea din vechi oțel
cu sângele uscat pe el
într-o secundă iadul îl străbate
copiii nu-s
covrigii cad
și peste smoală ninge mai departe