la Psalmul 22


O, Doamne bun, de ce mă lași pierzării
Și nu-mi asculți a trupului jelire ?
Cu spaimă strig, când ziua-mi dă de știre
Și-i noaptea grea la porțile uitării.

Sunt viermele ce și-a durat zidire
Din lut scuipat la marginile mării,
Cel biciuit și-n piață dat vânzării,
Primind, învins, năprasnică orbire.

Mi se topește inima ca ceara.
Sunt doar un câine jalnic, de pripas.
A rupt din carnea mea, cu sete, fiara

Păcatelor ajunse fără glas.
Mă-nvinge scârba, frica și ocara
Și doar nădejdea-n Tine mi-a rămas.


24 ianuarie 2005