sunt mecanicul mărțișoarelor
birjarul primăverilor de rut
coșarul care joacă alba-neagra-n rai
ce-i curăță dracului pielea
iar lui dumnezeu plămânii

aproape om în mohorâtele taverne
trudita frunte băloșește blatul mesei
visând că norii iar scrobiți
sunt fețe fulgilor din perne

motanul orb suit pe casă
mă gâdilă sub nări și râd
casc larg și pierd când să înghit
piciorul meu cu pasul crud

mă prăbușesc în gol
burlanul
îmi pune piedică mai iau
cu mine-n neantul dezghețat
adresa unde pot să beau

joianele cu ochii blânzi
își leagănă tălăngi cu șnur
și boii rumegă la flori
buf!
lovesc deodată ce-i mai jos
și vă spun drept
mă doare...
pur