îndoliat străbate intersecții cu siguranța de sine a nălucii
mașinile fac unghiuri imposibile pentru a-l evita
înjurături
claxoane
avarii
deasupra vacarmului vocea lui ca un clopot al dimineților
de duminică

necopt e totul în lume
doimea e doar amânare
o unică umbră cerșește
călăului timp îndurare

înjură? nu, domn’e, râde! vomită? ce face?! ferim un bețiv?!
scandalizați participanții la de acum ambuteiaj
împing
trag
lovesc
până când fața lui devine posibilă reclamă la crucea roșie
în procente

“hai, hai, gropar nemernic”

e culmea, domn’ e, ăsta cântă! ia, lasă-l, băăă, pe mâna mea!
se bat acum și între ei care să-l țină sau să dea
lovituri înfundate
haine sfâșiate
vacarm
din clădirile învecinate zboară tot felul de obiecte pe gem
miroase a sânge

te reneg specie emasculată
de tine stomacul mi-e greu
mă simt violat și genetic
amicul maimuței sunt eu

el pleacă nevăzut de nimeni cu siguranța de sine a nălucii