Pe strada sinuciderii am ascuns trei perechi de sâni
nu te mira, Naddje, nu te mira
vei căuta pe sub scaune urmele sfârcurilor,
diminețile pline de sânge
și greața cu care vroiai să pictezi serile de luni
răsturnate
ca o lege eșuată
la marginea leșului acelui avocat al femeilor

ca și cum nu cravata lui împărțea misoginii
în mizantropi și poeți,
ca și cum nu firava mișcare a tărâmurilor subsexuale
ne-ar fi întărit secrețiile lirice, citoplasme cabrate
de celule
cocoșate
de țesuturi
supuse
organismului
ierarhia mi-a bătut la ușă atunci când mâncam niscaiva
intestine,
mi-am tras versuri din ascarizi
și stilul l-am cotropit cu urme de acid gastric

tot nu am aflat pe unde îți scapără orbitele
sau dacă amnarul e la fel de osificat
precum îți este craniul
în formă de inimă.

eu zic să te arunci pe balustrada unde pregăteam
voluptatea,
să-ți înjumătățești libertatea cu un fierar
(da, cel care îți crea copitele pentru vacanță);

dar nu, draga mea, nu trebuie
să mă asculți,
doar m-am născut
la periferia uterului.