un urlet până spre orbita zilei cu umeri lați
cu miros curat în deschizătura pieptului
azi stăm fără unghii fără să roadem tăcerea
fără cearcănele clădirilor doar noi lungiți între un pat și celălalt
al acestei zile
fixați ca două păsări lipiți la înălțime
împotriva vântului eu cu dedalus într-un buzunar
tu mușcând din icar

dar ai cuvinte la fiecare colț de stradă
te oprești și lovești cu piciorul în colțul ierbos
al asfaltului umed
și nu cuvintele zboară în stoluri de vânătoare
pe când privirea le pierde încet
căci înariparea înjosită a ochiului meu
zboară doar prin pântecul întunecat al cerului

fiecare dimineață poartă numele unui
câine din copilărie
azi îi numărăm scâncetele docilului duminică
din burta lui bei îndelung
iar gâtul ți se ondulează ca o cămilă oglindită
în privirea mea

mâna încleștată pe un gest de liniște
sub penajul ei
brăzdați de chila simplă a amiezii
hei prietene
copilăria mea este ca o haită de câini care
aleargă după păsări până-n moarte
și seară