RAMEAU (Tel Aviv - ora 7)

știi ce fac acum?
beau vin roșu cu mere imposibile
mă uit la sănii tăi superbi pe care îi vezi și tu daca îți deschizi mailul
îmi chipui că e toamnă pe Golgota
te torn în bronz cu măinile mele fierbinți
îți ajustez talia, pun buricul la locul lui
îți periez părul pubic cu grebla de greblat grînele
trec un deget peste fese și controlez tonusul mușchiular
iau o proba de viață, alta de urină, ai steluțe în lichidul sinovial, ai pitici subcuantici care sapă în toată ființa ta bulversată avidă de dragoste de un drum cu vaporul ai nevoie de cineva sa doarmă cu tine în brațe să te ducă peste poteci jilave prin paduri de seqoia pline de farmece de bufnițe de gladiatori și suspine în spaniolă și tu sa lași o eșarfă luuungăăăăăă luuuungăăăăăă legată de glezne să se târască ca o eclipsă dupa ce ai fost arsă cu fierul roșu si toți strigau: Ave Maria si alții strigau: Mia Segnora și tu tăceai doar privindu-ne cu ochii ăia mari și triști de ne dădea sîngele pe gură și noi cădeam trăzniți la marginea colbită a dealului pe care se zăreau înfipte doar cruci cruci cruci cruci cruci...

TIBIK INDRIKOVA (Cluj- ceva mai tarziu)

eu tac tac pe masa ta
în ceafa mea moale înfigi delicat unghia
îți recunosc că erau superbi și că sunt eterni în bronz
și că vor ajunge pe masa tuturor celor cu ochi înăuntru
eu tac tac pe masa ta și parcă mai cresc,
mai tresar
cât e ceasul? nu e prea târziu să plec?
văd ce lumină te înconjoară și văd culorile tale în ea și câteodată când merg pe stradă întind mâna să nu ajung la nimic să te știu departe așa cum e bine văd cum o primăvară albastră, umflată, seară taie un miel și din el aburii sângelui și din el iubita mea hrănită în stomacul unuia blând și ei o pun pe brațul meu să adoarmă, să se trezească să o am apoi să doarmă iar și să tot crească și să tot crească lângă mine până mieii îi ling picioarele adormite și eu tristul să privesc la cer să mă ierte cineva, am și eu un trup în brațe și îl pierd înainte de vreme tot la cer privesc ca o pieta vulgară cioplită în carnea unui mare androgin văd lumina ce o înconjoară dar cad din genunchi mai jos și tot o țin să doarmă ea bine, ea nu știe cât dor de trecere, trecerea ei
și cu mugurii noștri pe masă îi arăt cum am salvat-o de mieii din ea
apoi mă trezesc leneș, iar am rămas? și facem dragoste în țarc și adorm cu mieii lingându-mi piciorul

LIVIA TÃTAR (Oradea - timp oprit)

Ai desenat cu buricele
degetelor pe umerii mei
un drum și instantaneu
am învațat hoinăreala
prin lume, exact cum
pașești, cum respiri
viu aerul apropierilor.

și uite-mă, deschizînd
brațele precum copacii
desenînd la rîndu-mi,
cu degetele, culorile
după asemănarea ta.

undeva departe, în sepia,
rotocoalele de timp alunecă
precum inelele pe trupul
copacilor, fluturi bezmetici
mi se așează pe umeri
si licuricii îmi țîșnesc
dintre gene cînd pletele
dansează, în văzduhul serii,
sunete de catifea, rubinii.