azi desenez umbrele tale erau ciudat de mici și fugare
pe când aruncai cu iluzii în melci
ori de câte ori ploua în averse din ochii mei
mai albaștri cu fiecare nedumerire

îmi șopteai nici munții nu ar îndrăzni să te iubească
și eu râdeam ca după o rostogolire de arici
eram copilul cu sens interzis în istoria iubirilor tale
și nu mă regăseam printre îmbrățișări

îți spuneam să pleci din centrul greutății mele de inimă
altfel voi păși iar neglijent pe scara despărțirilor
mă priveai pieziș eu sculptam scorburi în timp și îți arătam
drumul de abanos prin care ai mers de la naștere
și până la deschiderea orelor mele nedrept de albe

acum răsfoiesc la întâmplare secundele ca și cum
le-aș citi de nenumărate ori în sens invers
să înțeleg dacă între luni apar uneori cratere sau e doar
același firesc destin al punctului terminus

post scriptum - am un rău gravitațional când îmi amintesc
cât de obscur îmi vorbeai