Într-o zi ai să mă gasești cu totul și cu totul
înfipt în podeaua ta rașchetată
rădăcinile mele îmbrățișînd picioarele patului de trestii fugare pe retina unui zbor de uliu.
scurt cît moftul unei clipiri.
cineva pusese de cafea. cineva spărgea lemne in ciuda verii lui 42. toți citeam aceleasi interminabile povesti cu Jane si Louis.
Mă lăsai sa te gîdil în talpă cu pana de gîsca
și tu rîdeai cu capul dat pe spate ca un
clopoțel cu dingadong în pauza mare.
aveai un copil fară nume, dansai cu el strînse tangouri
ce țașneau din radioul cu lămpi afumate.
apoi te culcai epuizată, te auzeam cum plîngi cu fața înfundată în perne cu vise mici. Era cald. Bâzaiau muștele turcești
o litanie insuportabil de transparentă. Hârtia albastră
de la geamuri oprea viața. Patefonul scîrțăia în gol
cu exaltată obsesie: ga-ga ga-ga ga-ga.
Te-ai sculat într-un tărziu și m-ai
gonit cu gestul Evei. Urca un bărbat scara ta
de lemn cu pașii grăbiți a unei statui antice proaspăt dezgropate.
Se umpluse tot aerul cu urme adînci de pamînt reavăn și mirosul acru al scufundării.


NB : Multumiri lui Ioana Barac pentru sugestii corective si penitenciare.