Vii din supreme ceruri, din tainice abise,
O, Frumusețe! ochiul divin și infernal,
Îmbelșugat revarsă și crime dar și vise,
Puterea ta ca vinu-i: în toate triumfal.

Ai în priviri, deodată, amurgul și aurora,
Și răspândești parfume: un uragan tăcut;
Sărutul ți-e licoarea, iar buzele amfóra
Dând celui slab tărie, celui puternic scut.

Răsari din hăuri negre sau te cobori din astre?
Vrăjit, Destinul merge -- biet câine-n urma ta;
Tu semeni, la-ntâmplare, minunile-n dezastre,
Stăpână ești și nimeni nu ți-a-ndrăznit cândva.

Și calci, Neasemuito, pe morți zâmbind senină,
Între podoabe, Groaza o ții la mare preț,
Și tot la fel Omorul -- breloc făr' de rugină,
Pe pântec îți dansează mereu mai indrăzneț.

Spre flacăra-ți divină s-azvârl efemeride,
Slăvindu-te în clipa când nu mai au cuvânt;
Iubitul ce-n dorința aleasa își cuprinde,
Un muribund îmi pare, mormântu-și alintând.

Că vii dinspre azururui sau din infern, totuna!
O, Frumusețe! monstru măreț, grozav, candid,
Făpturii tale mândre mă dau pe totdeauna
Intrând în Infinitul de taină și avid.

Satan sau Zeu, Sirenă sau Heruvim? Ce-mi pasă!
Când tu-mi oferi -- o, zână cu ochi sublimi, de stea --
Parfume, ritm, lumină -- tu, unica-mi crăiasă!
Faci lumea mai minune și clipa mai a mea!