De trei zile vă citesc în agonie.ro



De trei zile vă citesc
și... pulsul mi s-a nărăvit,
galopează și se cabrează
și se dă împușcat c-ar fi șchiop,
dar eu îl gonesc după înțelesuri
(ah! Am pus virgule,,,,, la naiba
Am uitat că poezia asta e un manifest)
Și el ce face? aleargă puls nebun,
Că-i de-al sângelui și de-al rănii
Aleargă după raze gamma pe pereți,
Crezând că-s vreun miez de gând cumva
Ha! Ha!
(băi, să nu creadă ăștia că faci vreo rimă
Că te-ai ars și mai lasă virgulele alea)
Așa... și uite că am coerență și apar problemele
Îmi trebuie un vers din ăla fără rost...
„apa pătrunde doar în spaima materiei”
Na! Că poate avea un înțeles. Nu-i bine
Să revin: și pulsul îmi vorbește prin tâmple
Stereo: „nu prea găsesc nici un poem
bun de respirat pe aici
ne sufocăm stăpâne, (pardon)
numai câte o moleculă de oxigen
din când în când și multe radiații”
(și ghilimelele astea sunt pentru profesori
Să știi)
Să mai punem un vers aiurea
Așa ca să semene a poezie modernă
Și să ne adaptăm și noi deci
„Coloana infinitului se răsucește în nervul optic”
Hai băi ce dracu că și ăsta are sens
Concentrează-te
și vezi că expiră cele cinci minute
alocate postmodernismului.
„Ce spui? Că am intrat într-o mlaștină
Că sângele e vâscos și limba e chinuită
De niște copii mari care se joacă sadic cu ea
Ca și când ar fi o broască râioasă?”
„ Fugi băi de-aici că ăsta se numește talent
Hai, mai ai ceva de spus că e târziu
Virgule! Băi Virgule! Da cu tine vorbesc
Mai taci!