Și iarăși intră în camera asta și se îndreaptă spre fereastră
– ce vede oare -
Nu vede, privește.
Pare că privește doar fereastra,
zâmbindu-și sie însuși. Înaintează
absorbit de propria privire
- din ce în ce mai departe înăuntrul privirii –
pradă unor gânduri instabile,
fără nici un reper, anulându-se în fiecare clipă.
Trăsăturile i-au înghețat.
A rămas în picioare între noapte și cuvinte.
Despărțindu-le.
Noaptea va trece peste pagina albă.
Privește, fără să vadă.


N.B.: Acest poem face parte dintr-un "alfabet" poetic unitar; sensul fiecărui text este strâns legat de sensul celorlalte. Va urma.