păstrez într-o scorbură integră un talisman pentru celălalt

vântul invizibil al pădurii îmi provoacă frisoane
adierea lui rece
vâjâitul lui impregnat în timpanele mele
mă transformă complet într-un om cu boala tremuriciului

îl caut pe celălalt
vântul simunic, călduț și uscat,
nu mă aude ca e departe, tocmai în deșert,
renunț la orice utopie de aer curat
dupa o gură forțată de plumb băimărean

în plămâni simt saturnismul ca stare de grație respirând-o
nu știu câte kile am în mine...

caut mai departe copacul cu talismanul ascuns
mut și oarecum speriat ca de bombe
cu brațele gesticulând întruna
negru de suparare
aș doborî toți arborii să recuperez nestemata

dar nu mai găsesc scorbura...