strașnicul somn mă învăluie sfâșiindu-mi visele
un fel de linie interiorizată stă lip(s)ită de suflet
descriu o veghe stranie de dincolo de mine
cel pierdut în imensitatea unor semne crepusculare
fantome flămânde mă împresoară din toate părțile
ademenindu-mă într-un vuiet prelung de oase

deflagrația luminilor mă înspăimântă
un glas îmi spune să merg mai departe
trec intreprid printr-un spectru albastru
devin aidoma eterului care mă înconjoară
și nu mi-e teamă, nu
mă învăluie apoi o lumină albă
îmi cântă unduindu-se ca o apă
trag aer în piept și plec
la îndemnarea unui murmur vag de afară...

ratez o fantă de lumină fumurie
o alta de un roșu intens mă strânge ca o menghină
imponderabilitatea pe care o simt devine electrocutare
orbesc apoi în șapte etape

„trezește-te” aud iar vocea
șoptind din ce în ce mai tare
trec de toate luminile și revin cu stigmate
am arsuri de fulger pe toată suprafața pielii
nu mai recunosc nimic din fragmentele mele osoase
mă ating și mă absorb într-o iluzie de umbră
și de gând