în orice limbă viața-mi de-aș grăi,
luându-mi porția zilnică de moarte
ca pe o buruiană de leac,
simt că-n altă limbă speranțele mă cheamă,
ca niște sirene văduvite, nostalgice,
revendicându-și dreptul la existență,
simt că învins nu e decât acela
ce, înarmat cu iriși, nu e în stare-a trece
al patimii baraj și în otrăvuri fine
găsește leac durerii.

din cupa fericirii, știu, n-am băut destul,
iar amarul - vulpe vicleană -
nu se încurcă-n laț,
suspendarea clipei nu înlătură semnele sale,
efectul e târziul din noi
și-n altă limbă moartea ne va paște.