În camera-mi pustie, în noaptea alburie,
Necredințele-mi se adună, visele-mi dispar.
Alerg pe pietre sfărâmate căutând ce-i bine
Cu teama-n suflet de-a nu afla pustia
Căci mă răcește tot ce-i dură necredință,
Dar când vorbele incerte se numără pe ele
Necredințele-mi se adună, visele-mi dispar,
În lumea-mi destrămată, în noaptea alburie.
Mi-s toate cele de pe lume altfel
Când îi simt suflarea și patima iubirii,
Mi-s ceasurile lungi tentacule de vreme
Când îi văd privirea și zâmbetul angelic,
Dar când vorbele incerte se numără pe ele
Necredințele-mi se adună, visele-mi dispar.