Când vezi cuvintele cum se scutură
Ca puii de pântece de coastele scurte
Ridici o cortină, da, rochia vieții!

Și mersul târâș prin vene și nervi îl înveți.
Vii la secundă și tai ombilicuri.

Înfrânte în lupta cu sinele aspru,
Buzele moi se deprind cu surâsul.
Tristețea-și aruncă în sine cârligele,
Cu plumbul pleoapelor măsoară adâncul
Din care strigăte lungi se aud-
Cine-i acolo, întrebi și răspunsul se vede:

-Ridică-mi rotula și privește-n genunchi
Pe unde am fost și n-am fost,
Scoate trusa de pași pentru dans,
Pași de coloană, de fugă, de mers agale!

În urma gândurilor n-ai așteptat vreodată,
Primejdii n-ai ocolit.

Femeia pe care o vezi și n-o vezi,
Te poartă pe brațe ca o străină.
Te ridică pe culmi, te aruncă de-acolo.
Te prinde tot ea și te flutură, steag.