Și iar mi-e dor de pasul tău în noapte,
de visul alb – tribut și dezmierdare.
Mi-e darul gol, vânat de calpe șoapte
și de tăceri flămânde de iertare.

Dar noaptea-mi taie dorul în suspine
și-mi sapă-n carne timpul mult albastru.
Aștept cercei de stele să-și anine
și să-mi cioplească chip de alabastru,

nuntit cu huma, humă va să fie
și trunchi de paltin, umbrei veșnicie...