Doamne, spre tine gând vreau să-nalț
Cu jind privind la luna cea nouă,
De toate-ale lumii cu greu mă descalț
Când în sufletul meu cu dragoste plouă.

Făcutu-ne-ai doamne odată din lut,
În noi punând inimi să bată,
Lăsatu-ne-ai satul drept vatră
Pentru unicul drum ce-l avem de făcut.

Rodit-ai în noi frumusețe,
În gânduri semănatu-ne-ai dor,
De-amoruri în noi făcut-ai izvor
Din care bărbații setea s-adepe.

Gândea țăranca, pe malul de râu
Cu maiul lând rufe-n copaie,
Cu sânii sub ie, în ritmuri vibrând
Pe frunte curgându-i șuvite bălaie.

Cu pulpele albe ieșind de sub poale
Doua lumânări albe de dor tremurând
În creștet, ascunsă, flacără-arzând
În jur mlădioasă iarba se-ndoaie.

Cum se-ntâmplă să treacă bărbatul
Ce lucrului tot îi dă miez,
Nu am să strig, în gura mare păcatul,
Spun doar că-n vreme, în sat fu botez!