portocaliu decojindu-se tobogan mi-ai fost viață
chiar și în zilele când mai mult decât toate
căutam inversul sensului în care
mă rostogoleai zâmbind.
gâlgâiau de atâta frecuș
hainele mele pestrițe,
ce puncte în ceața din zori,
ce simplu, da, asta trebuia să o spun:
ce simplu!
prietenii mei cu plete
purtau dor de australii,
parâme albe îi duceau în adânc,
eu citeam pe atunci cărți de filosofie
și coboram năzdrăvan,
mereu, mereu coboram
rostogolindu-mă,
iar tu zâmbeai...
ce simplu...

mă privești scriind
și îmi spui că nu m-ai știut niciodată așa.