să fie o seară cu liniștea coborând alene din stucatura pereților albi
apoi dinspre capătul străzii o toamnă prelungă să vină
să fie o dimineață cu ploaie și oameni încolțind haotic din asfaltul trotuarelor negre

și eu am umblat cândva prin gândul bărbaților fauni
am trecut pe acolo cu glasul zdrențuit și cu tălpile goale
o anume singurătate coborând dinspre tată și arcuindu-se abia văzut în pântecul mamei
m-a luat de mână și m-a purtat mereu spre apus
nordul era doar o presupusă tăcere
prea puțin femeie am fost ca să o pot urma cu tact și supunere oarbă


se intră greu în apele astea
naufragiile trecute nu ne-au fost de niciun folos
mereu am semănat în călătoriile noastre
o lumină firavă prin tranșeele lumii


în cele din urmă somnul și-a trimis vulturii înspre noi
se aprindeau focuri la marginea pădurilor
nu era încă toamnă dar locuiam într-o groapă îndeajuns de adâncă



asculta poezia in lectura autoarei