plouă și
stropii se culcă pe spate. Mîța vecinului
îngenunchează în fața propriilor gheare.
nimeni nu mai face nici un pas înapoi cînd
nu se mai vede nimic înainte. Boala
se bălăcește în noi,
se uscă fierbinte pe oasele noastre.
vine un om cu două căldări la fîntînă,
scoate exact două căldări de apă,
se duce să spele mortul în casa vecinului.
gheara pisicii zgîrie stropii de prin ogradă.
iarăși și iarăși nu se mai vede nimic înainte,
dar nimeni nu face nici un pas înapoi. Totul respiră
și arde. Flăcările se autopropulsează prin fum.
se mișcă ceva spre învecinare,
deși-n veci nu există vecinătate.
mîțele cad pe spate, caii se-nfig în potcoave
și-n potcoave e frig, foarte frig.
pielea vecinului arde pe oase,
moartea îi iese la suprafață. Mîța se cațără
pe lacrimi simple depuse în amintirea vecinului,
amintirea se depune liniștită pe trepte,
treptele se tot scufundă...