7 dimineața

beau vin din sticlă și nu găsesc aceste două lucruri nefirești

sunt ani de când aștept sfârșitul zilei și nu se întâmplă

noaptea îmi intră în și îmi iese din trup ca o prostituată închiriată cu ora

niciodată înainte de asfințit
totdeauna înainte de răsărit

și-atâtea frunze-mi cad în geam de parc-aș fi aprins un felinar de fructe

aerul e plin de semințe

îmi simt trupul tăvălit în nisip

știu bine va trece

multă vreme până când se va naște cineva care să-mi toarne în pahar

de-aceea-mi port trupul ca pe-un cadavru înfășurat în covor

caut o mare în care să scap de mine însumi lăsându-mă

călcat în picioare de pescăruși

măcar un soare mai părăsit decât o fântână de insular

ziua continuă

ceilalți oameni curg deghizați în schiori de carne și iluzii singur eu

sărut dimineața pe dinții de sticlă