Ochii piramidali sticlesc rupând albastrul
Și aștri-naripați se sfarmă în lumină
Pe sarcofage mute ibiși cu cap-pilastru
Sprijină temple reci cu irisuri de tină
Și nopțile ce ard în vise de-alabastru
Din sferele ascunse,cer ca-AmonRa să vină...

Din lotuși minerali șerpii sărută-o lună
Pe-un obelisc de-agată doar umbrele lucesc
Seninul Ptah cu-o stea ascute câte-o dună
Și gratii de petale-n Nefertum adâncesc
Parfumuri de pământ care în el răsună
Ca timpii destrămați de piatra-n care cresc

Canopele ascund retine veșnic treze
Nisipul se prelinge ca apele sau cerul...
În sicomori de foc sfincșii să privegheze
ÃŽn care hipogee se scurge-ncet eterul
Și care mână moartă se naște să creeze,
Din lutul sempitern, pe-Osiris Efemerul!

Ruinele își plâng tăcerea ancestrală
Și-n amulete-nchid un "sus" fără de trepte
De moarte zăvorâtă, lumina viscerală
Își caută izvoru-n cartușele-concepte
Pe care nici uitarea, eternă și fatală
Nu le-a convins spre-Anubis, supus, să se îndrepte