vezi
drumurile sunt noroaie cu urme de piatră
iar lumea rănită
continuă să apuce cu stigme
ziua acestor ultime cuvinte

prea multă ploaie
nu spală sângele cunoașterii
umilința noastră sperie / speranță
desenată pe asfalt / călcată
în urmele lăsate prin neștirea acestor simfonii
rănite într-o pre-lungă negăsire

nu vreau să mai văd ziua de mâine / rănită
ca și cum mi-ai spune că orice vindecare
e o lacrimă de înger plictisit
să mai spere

nu vreau să ne mai întoarcem
nici să mai continuăm poezia zilelor noastre / în două cuvinte
scrise fără înțeles / trăite
în linii diferite