am văzut-o cum cobora
într-un loc în care
grădina era pe moarte
neliniștea
așeza
frunzele

e dimineață aici
e o liniște cum nu-ți pot trimite pe hârtie
trec pe unde ai trecut tu
și știi ce-am făcut? ți-am luat fuga
și am făcut țăndări ușa pe care ai intrat tu
m-am așezat pe scăunelele lor
rupte de tine
m-am întins după pâine și mi-am îndesat-o pe gât
ca un disperat
am mâncat din toate castronelele mi-am umplut degetele de ele
m-am întins până-n tavan le-am spart pereții
apoi am luat la rând pătuțurile
le-am frânt pe toate
pe toate șapte

tu
nu erai aici

ei te iubeau oricum
probabil pentru că erai
uriașă
probabil nu încăpeai într-o poveste
în lumea ta erai prea mică
până la urmă
te potrivești în sicriul de cristal ca într-o ramă
ca în
singura ramă

peste drum
un bărbat ducea un trup
îl ținea ca pe-o floare
cumva departe de sine
atunci te-am văzut
venisem după măr
mâna ta mirosea
alb
a pact

undeva
simțeam o urmă fină de stricnină