Noaptea-și deapănă povestea
Seacă și netulburată
De nimic din ce-ar putea
Face oamenii să tacă.

Vântul ce-a suflat turbat
Din toate puterile,
Acum parcă a mai stat,
Schimbându-și părerile.

Iară umbra ostenită
Își întinde-aripile
Peste lumea uluită
Ce-și măsoară clipele.

Când și când vreunul se stinge
Și-i cade în plasă,
Timpul straniu ne învinge
Pe nepusă masă.

Soarta soarelui ce-apuse
Este mult prea tristă
Și ne duce în trecuta
Eră pesimistă.

Serile ce de-obicei
Ar produce haos,
Nu mai sunt acum decât
Clipe de repaos.

Și spre vârsta fericită
A frumoaselor trăiri,
Se întoarce-ntreaga fire,
Copleșită de-amintiri.

Viață este peste tot
Și se bucură că-i viață.
Umbrele azi nu mai pot
Să o împingă-n ceață!

Lacrimile ce s-au scurs
În nopți de durere,
Au secat și-acuma nu-s
Decât o părere.

Iară luna ce răsare
Peste lumea istovită
O îndeamnă la visarea
Ce i-a fost menită...