Din adâncul nopții negre
când tenebre mă-nconjor,
cu aripile frânte
și genunchii înfipți în noroi,
cu spaima în suflet
și nici un ciot de care
să m-agăț...

ochii îmi ridic
și privesc către Tine!

în căderea mea liberă
am uitat
că Tu ești Cel care
îmi risipește negurile,
Tu ești tăria și adăpostul meu,
ești mâna mereu întinsă,
ești ochiul mereu atent,
ești mângâierea mea,
când toți mă părăsesc,
ești darul meu fără plată.
Te-ai dat pe Tine Însuți,
ca niciuna din fărădelegile mele
să nu mă mai poată strivi.
M-ai spălat în sângele Tău,
ca să fiu mereu curată,
chiar și în cea mai neagră
noapte a mea.

Căci Tu m-ai făcut
o făptură nouă.

Din adâncul nopții negre
când tenebre mă-nconjor,
cu aripile frânte
și genunchii înfipți în noroi,
cu spaima în suflet
și nici un ciot de care
să m-agăț...

ochii îmi ridic
și privesc către Tine!

Tu doar îmi zâmbești,
nu-ntinzi mâna ci-mi spui:
„Ridică-te și umblă! Ai uitat
că Eu nu te voi părăsi niciodată,
iar când ești cu Mine,
poți păși pe ape?”