Lasă...ți-am spus mamă:
Lasă țărâna să-mi străpungă
tălpile
însângerând până la suflet
copilul prost ce sunt!
Lasă...ți-am plâns mamă:
Lasă genunchiul meu
cel strâmb
să sărute pietrele din drum!
Lasă...ți-am surâs mamă:
Nu goni stropii de vară
de pe rochița mea cea bună.
Lasă...ți-am strigat mamă:
ma lasă s-alerg,
crezând că zbor;
să ma împiedic,
dar să mi se pară că dansez;
să adun cioburi din pământ
jurând că-s nestemate
...să mă agăț de zâmbetul tău
spunându-ți SOARE...
să mă lovesc,să te mint:
'Nu mă doare!...'.
Cum altfel am să știu să-mi fie dor
și să găsesc atât de ușor
calea bătătorită a brațelor întinse...ale tale?